Erori de evitat în sondajele online

Survey-uri prea lungi

Dacă sondajul tău online durează mai mult de 2 minute atunci ar trebui să te aştepţi la rate scăzute de participare şi trebuie să avertizezi participanţii dinainte asupra unei durate mai lungi de completare a chestionarului.

Lipsa viziunii

Fiecare sondaj are un scop bine definit şi de multe ori consumatorii îl intuiesc. Dacă nu eşti pregătit să faci nimic în legatura cu aspectele evidenţiate de rezultatele sondajului atunci este mai bine să nu-l faci deoarece consumi degeaba timpul participanţilor.

Repetarea sondajului

Fiecare survey online şi rezultatele sale trebuie arhivate pentru a evita repetarea lor. Înainte de a lansa un nou sondaj dedică timp studierii celor precedente, acest lucru te va ajuta cu siguranţă în conceperea noului chestionar.

Abuzul

Survey-ul online este unul dintre cele mai puternice instrumente de marketing digital care îţi oferă feedback nepreţuit de pe piaţă. Dacă vei abuza însă de acest instrument el se va întoarce împotriva ta şi nu-ţi va mai întoarce nici o informaţie relevantă.

Lipsa stimulentului

Este destul de greu să convingi pe cineva să participe la un sondaj deoarece ştie că aceasta presupune ceva timp. Oferirea unui stimulent, a unei mici recompense în schimbul completării chestionarului va creşte rata de participare.